Postări

Alungarea lui Adam din Rai

Imagine
  Cranach - Adam (internet)  – o zi nefericită pentru omenire! Pr. Prof. Drd. Adrian Dobreanu (Doxologia.ro) Duminica de astăzi, numită „a Izgonirii lui Adam din Rai”, este o zi tulburătoare și de profundă tristețe. Este una din cele mai negre și nefericite zile ale umanității alături de Vinerea Mare, atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos, judecat pe nedrept, moare răstignit pe Cruce, pentru noi și pentru mântuirea noastră.În pericopa evanghelică de astăzi de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (6, 14-21), chiar dacă este redusă din punct de vedere textual, ne sunt expuse cele mai duhovnicești îndemnuri cu privire la postire. Astfel, la începutul Postului Mare suntem chemați și noi, și vom fi până la sfârșitul veacurilor, să ascultăm de Dumnezeu, de cuvântul Evangheliei, pregustând din Împărăția lui Dumnezeu cea gătită nouă încă de la Facerea Lumii. Din cauza faptului că protopărinți noștri, Adam și Eva, au mâncat din Pomul cunoștinței binelui și răului – încălcând ast

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii - Pilda nunţii fiului de împărat

Imagine
  Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii - Pilda nunţii fiului de împărat - Pr. Ion Cârciuleanu Aceasta este haina de care are nevoie sufletul nostru, al fiecăruia: curăţenia şi sfinţenia. În urma celor prezentate ne putem întreba: parabola are vreo legătură cu viaţa noastră creştină de astăzi? Sigur că da. Căci nu numai atunci, dar şi astăzi, cei chemaţi, adică fiecare dintre noi, de cele mai multe ori refuzăm să ne înfiinţăm la dumnezeiasca cină, tocmai ca în parabolă, din pricina feluritelor ispite şi păcate ale omului pământesc din noi. Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. Dobândirea Împărăţiei Cerurilor este scopul înalt şi ultim al vieţii noastre pământeşti şi despre acest lucru ne vorbeşte Sfânta Scriptură, în nenumărate locuri. Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a pogorât din cer pe pământ ca să ne învrednicească de această mare fericire şi să deschidă calea către bucuria dragostei lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi-a dat trupul şi sângele jertfă pentru noi şi

Sfantul Ignatie Teoforul

Imagine
Ignatie Teoforul este praznuit pe 20 decembrie. Sfantul Ignatie Teoforul (35-107) - se crede ca a fost sirian de origine si ca, inainte de convertirea sa la crestinism, ar fi fost pagan si mare persecutor al crestinilor. Potrivit traditiei, Ignatie a fost episcop de Antiohia, al doilea sau al treilea in succesiune la scaunul episcopal daca, asa cum sustin Eusebiu, Origen si Ieronim, Sf. Ap. Petru a fost primul episcop la Antiohia, Evodiu fiind al doilea. De la Eusebiu mai aflam ca Ignatie a suferit moarte martirica la Roma, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). Ignatie a fost arestat, impreuna cu alti crestini, in timpul persecutiei din Antiohia si pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare in amfiteatrul de la Roma. Astfel, el a fost transportat la Roma, insotit de o garda de 10 soldati, pe care el insusi ii numeste "leoparzi". In drum spre Roma s-a oprit la Smirna, unde a fost primit de Sf. Policarp si s-a intalnit cu o seama de reprezentanti    ai    Bisericilor

Sfanta Varvara

Imagine
  Predica la Sfanta Marea Mucenita Varvara, cinstita pe 4 decembrie. Frati crestini, De nenumarate ori gresesc copiii fata de parinti, fie din nestiinta, fie din reaua indrumare pe care o au, sau din putinatatea lor de a pricepe intelepciunea vietii... E drept insa ca si unii parinti, cu toate ca ii imbratiseaza pe copiii lor cu toata iubirea, totusi gresesc fata de propriii lor fii. Si gresesc parintii cand ei nu sunt crestini, si ori de cate ori le doresc copiilor lor ceea ce este oprit de credinta. Caci intunecati fiind sufleteste, ajung sa indemne chiar ei la pacat si la toata faradelegea pe propriii lor fii. Si asa, pacatul din pacat nascandu-se, avem apoi acele dealuri inzapezite de raceala dintre parinti si copii, care de multe ori se inalta ca si un munte intre ei. Si cine altcineva a cultivat ambitia patimasa, mandria si ura fata de altii, decat acei care astazi sufera atat de mult? De aceea Sf. Apostol Pavel si spune: "Iar voi, parintilor, nu intaratati la mani

Pilda samarineanului milostiv

Imagine
  In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Preaiubiti si dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos! Cu acelasi fior sacru, divin, deschidem dumnezeiasca Evanghelie, cu constiinta ca ori-de-cate-ori il auzim si implinim cuvantul, Sfantul Duh lumineaza in noi tot mai adanci intelesuri; caci dumnezeiescul cuvant ne-a fost dat pentru a-l avea ca lumina, ca putere a iubirii si a vietii pana la sfarsitul veacurilor. Acelasi cuvant deschide neincetat noi si noi intelesuri si asa noi crestem mereu prin dumnezeiescul cuvant. Niciodata sa nu socoteasca cineva ca daca asculta aceeasi Evanghelie mereu, mereu, nu mai are ce invata. Doamne! Ea este adancul de taina negrait, si noi neincetat ne zidim, ca sa ajungem, cum spune dumnezeiescul Pavel, "la masura barbatului desavarsit", adica la chipul lui Hristos. Si rogu-va sa ascultam cuvantul dumnezeiestii Evanghelii de astazi (Luca 10, 25-37), pe care o vom relua, in constiinta ca noi prim

Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil

Imagine
  Biserica Ortodoxa praznuieste in ziua de 8 noiembrie, Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Vechimea sarbatorii inchinate Sfintilor Mihail si Gavriil dateaza din secolul V. La origine a fost o simpla aniversare a sfintirii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, aceasta sarbatoare a ajuns sa se adreseze si Sfantului Gavriil, ca mai tarziu sa devina o sarbatoare inchinata tuturor Sfintilor Ingeri. Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil si Varahiil. Mihail se talcuieste "puterea lui Dumnezeu" si este voievodul ostilor ceresti, primul din ceata Sfintilor Arhangheli. El poarta sabie de foc si are rolul de a pazi legea lui Dumnezeu si de a birui puterea vrajmasilor. Arhanghelul Mihail a strigat: "Sa luam aminte!" atunci cand Lucifer a gresit in cer si a inceput a cadea multime de ingeri. La aceste cuvinte a incetat caderea ingerilor. Tot Mi

Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar

Imagine
  Sfanta Evanghelie dupa Luca cap.16, vers. 19 - 31 19. Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit. 20. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, 21. Poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui. 22. Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat. 23. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui. 24. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie. 25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti. 26. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit